A fost inaugurat Centrul de Promovare a Sănătății Brașov

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a participat astăzi la inaugurarea oficială a Centrului de Promovare a Sănătății Brașov, proiect realizat de Societatea Națională de Cruce Roșie din România, în parteneriat cu Crucea Roșie Franceză și filiala de Cruce Roșie Brașov.
În alocuțiunea rostiră cu acest prilej, prefectul Mihai Cătălin Văsii a spus: „Vreau să vă mulțumesc pentru această inițiativă și pentru materializarea ei în județul nostru, pentru că răspunde unei nevoi a comunității noastre. Nu mă surprinde realizarea aceasta deosebit de importantă a Crucii Roșii pentru că de când am venit în funcția de prefect am avut de făcut față multor provocări, iar unul dintre principalii parteneri pe care m-am putut baza a fost Crucea Roșie. Filiala Brașov a Crucii Roșii a fost mereu alături nu doar de Instituția Prefectului, ci și de celelalte instituții publice din județ, în special în timpul pandemiei. Nu pot să nu amintesc faptul că imediat după izbucnirea pandemiei, am avut o problemă legată de lipsa măștilor de protecție, iar Crucea Roșie Brașov a fost prima care ne-a sărit în ajutor și a donat 2.000 de măști. Acum nu înseamnă mare lucru, dar atunci a însemnat mult, mai ales sentimentul acela că cineva este alături de tine și îți este un partener de încredere. Apoi, nu am cum să uit faptul că voluntarii Crucii Roșii au fost cei care au avut curajul să ducă mâncare oamenilor care erau în centrele de carantină organizate în județ. Împreună cu Crucea Roșie am derulat campanii de ajutorare și de informare în timpul pandemiei. Izbucnirea războiului din Ucraina ne-a pus în față noi provocări, iar Crucea Roșie s-a dovedit încă o dată o organizație care merită tot respectul și recunoștința noastră. Și nu doar a noastră, ci și a poporului ucrainean, datorită atât transporturilor cu ajutoare umanitare în Ucraina, cât și sprijinului concret și continuu oferit refugiaților ucraineni. Vă mulțumesc încă o dată pentru ceea ce faceți și vreau să vă asigur și cu acest prilej că voi rămâne, la rândul meu, un partener pe care vă puteți baza”.
Centrul de Promovare a Sănătății Brașov este un proiect dedicat atât cetățenilor ucraineni stabiliți temporar în județul nostru, cât și persoanelor vulnerabile din comunitate. Centrul oferă acces gratuit la servicii de medicină generală și pediatrie, precum și la consiliere psihologică și activități psihosociale.
„Filiala de Cruce Roșie Brașov se îmbogățește cu un nou serviciu, pentru care mulțumesc partenerilor noștri – Crucea Roșie Franceză și Societatea Națională de Cruce Roșie din România – pentru încrederea pe care ne-o oferă prin înființarea acestui centru în județul nostru”, a declarat Gabriela Cercel, directorul filialei de Cruce Roșie Brașov.
Centrul de Promovare a Sănătății este situat în municipiul Brașov, pe str. Bazaltului, nr. 11, funcționează de luni până vineri între orele 8:30 și 17:00, iar accesul se face pe bază de programare telefonică la numărul 0723 361 276.