Ajutoare alimentare alocate județului nostru

Angajații Instituției Prefectului – județul Brașov distribuie în aceste zile, către unitățile administrativ-teritoriale din județ cele 24.503 pachete cu ajutoare alimentare alocate județului nostru prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).
Pachetele conțin făină albă de grâu (5 kg), mălai (4 kg), paste făinoase (800 g), ulei (4 l), zahăr (2 kg), orez (2 kg), 5 conserve de carne de vită, 3 conserve de carne de porc, 5 conserve pate de ficat de porc, 2 borcane de compot de fructe, 1 borcan de gem de fructe, 1 borcan de gem de fructe dietetic.
Potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 84/2020, de aceste pachete distribuite prin programul derulat de Guvernul României beneficiază următoarele categorii de persoane:
– persoanele cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare;
– familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010, privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– persoanele aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.

Potrivit O.U.G. nr. 84/2020, persoanele care se încadrează în mai multe categorii beneficiază de pachetul cu produse alimentare aferent unei singure categorii din care fac parte la data acordării.

***
POAD este un program aprobat de Comisia Europeană și derulat de Guvernul României cu scopul de a contribui la consolidarea coeziunii sociale și la reducerea sărăciei extreme. Ajutorul European prin POAD este completat de schemele naționale care se adresează persoanelor aflate în sărăcie extremă.