Ceremonie de absolvire la Școala de instruire a Forțelor pentru Operații Speciale „Burebista”

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a participat la ceremonia de finalizare a Programului întrunit de calificare în domeniul Forțe pentru Operații Speciale, seria 2021-2022 și a Cursului avansat de luptă urbană pentru forțe speciale, la Școala de instruire a Forțelor pentru Operații Speciale „Burebista”.
În cadrul ceremoniei, absolvenților Programului întrunit de calificare în domeniul Forțe pentru Operații Speciale le-au fost înmânate certificatele de apreciere/diplomele de excelență, însoțite de beretele cu însemnele FOS, cuțitele tip sica și insignele onorifice, iar celor care au finalizat Cursul avansat de luptă urbană pentru forțe speciale le-au fost înmânate certificatele de absolvire.
Alocuțiunea susținută cu acest prilej de prefectul Mihai Cătălin Văsii:
„Domnilor comandanți și instructori, dragi absolvenți, stimați oaspeți
Vă mărturisesc că vin cu plăcere la această școală de fiecare dată când sunt invitat. Este o atmosferă aparte aici, dată atât de cadrul natural deosebit, cât și de calitatea umană și profesională a dumneavoastră, cei care lucrați și vă pregătiți aici.
Pentru cei care ați finalizat Programul întrunit de calificare în domeniul Forțelor pentru Operații Speciale și Cursul avansat de luptă urbană pentru forțele speciale, ceremonia de astăzi nu înseamnă finalul unui drum, ci un nou început într-o carieră dificilă, încărcată de responsabilități, dar cu atât mai frumoasă. Faceți parte din elita Armatei Române, sunteți antrenați pentru a executa misiuni complexe, iar acest fapt capătă noi valențe în contextul conflictului armat care se desfășoară în vecinătatea României.
Evident, țara noastră, situată la granița estică a NATO, beneficiază de umbrela de securitate a acestei alianțe și de modificările strategiei NATO dictate de războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, ceea ce înseamnă o prezență sporită a acestei alianțe în țara noastră și, în general, pe flancul estic.
Dar înainte să ne ajute NATO, trebuie să ne ajutăm singuri. Iar rolul forțelor pentru operații speciale este extrem de important. Avem nevoie de militari foarte bine pregătiți de luptă, rezilienți, antrenați în medii și condiții complexe și gata oricând să-și apere țara.
Este ceea ce ati fost instruiți aici, în decursul orelor și zilelor de pregătire. Această școală nu este pentru oricine, de aceea trebuie să fiți mândri că ați încheiat cu succes cursurile. Și cu cât v-a fost mai greu aici, cu atât vă va fi mai ușor de acum încolo și chiar pe câmpul de luptă, dacă va fi cazul.
Vă urez succes pe mai departe în carieră, știind că ne putem baza pe dumneavoastră. De asemenea, doresc să adresez mulțumiri comenzii și instructorilor acestei școli, pentru profesionalim și dedicație”.