„Demnitate și curaj” – eveniment dedicat celor care au avut curajul de a se opune dictaturii comuniste

Palatul Administrativ al județului Brașov a găzduit astăzi un eveniment organizat de Compania Națională Poșta Română și intitulat „Demnitate și curaj”, o campanie a de informare și conștientizare dedicată românilor care au avut curajul de a se opune dictaturii comuniste.
Prefectul Mihai Cătălin Văsii a participat la acest eveniment, alături de președintele Consiliului Județean, Constantin Todorică Șerban, de vicepreședintele aceleiași instituții, Ciprian Sterpu, de viceprimarul municipiului Brașov, Sebastian Rusu, de directorul Sucursalei Regionale Brașov a Companiei Naționale Poșta Română, Bogdan Năstase, precum și de participanți la Revolta anticomunistă din 1987 de la Brașov, de d-na Etelka Babeș, văduva eroului martir Liviu Cornel Babeș, de alți urmași ai luptătorilor anticomuniști și de reprezentanți ai Muzeului „Casa Mureșenilor”.
Prefectul Mihai Cătălin Văsii: „Sunt deosebit de onorat să iau parte la acest eveniment, la cinci zile de când i-am omagiat pe brașovenii care au participat la Revolta Anticomunistă din 1987 și la o zi de la centenarul nașterii Monicăi Lovinescu, una dintre cele mai puternice voci care s-au ridicat împotriva totalitarismului și pentru dreptul românilor de a trăi într-o societate democratică. În numele celor care au luptat, uneori cu prețul unor mari suferințe și chiar al vieții, împotriva dictaturii comuniste, nu avem dreptul să uităm ce a însemnat acel regim criminal pentru neamul românesc. Felicit, de aceea, Compania Națională Poșta Română pentru acest proiect și sper că el va ajunge la cât mai mulți români, în special la cei care nu au trăit în perioada comunistă”.