E.S. d-na Willemijn van Haaften, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, a vizitat Brașovul

Prefectul Mihai Cătălin Văsii și președintele Consiliului Județean, Constantin Todorică Șerban, au avut astăzi, la sediul Instituției Prefectului Județul Brașov, o întrevedere cu E.S. d-na Willemijn van Haaften, ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România.
Este prima vizită oficială pe care d-na ambasador – recent numită în post – o efectuează în afara Bucureștiului, însă Excelența Sa a precizat că a mai vizitat Brașovul în calitate de turistă.
Vizita are loc în contextul desfășurării la Brașov a „consolid8 Festival”, unul dintre cele mai importante festivaluri dedicate tehnologiilor „verzi” și sustenabilității. Este primul eveniment de acest fel din Europa de Est, iar Regatului Țărilor de Jos este unul dintre partenerii evenimentului.
În cursul întrevederii, prefectul Mihai Cătălin Văsii a făcut o prezentare a județului Brașov din punct de vedere economic, social și educațional, cu accent pe învățământul dual organizat aici, care constituie un exemplu de bune practici la nivel național.
Președintele Consiliului Județean, Constantin Todorică Șerban, a prezentat proiectul privind construirea a aproximativ 1.000 de kilometri de piste pentru bicicliști și a creării a circa 300 de kilometri de perdele forestiere în județ.
De asemenea, s-a discutat despre oportunitățile oferite de deschiderea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav și despre proiectul vizând construirea la Sânpetru a unui nou corp de clădire pentru Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, destinat îngrirjirii pacienților cu patologie psihiatrică, și a posibilității sprijinului din partea autorităților Regatului Țărilor de Jos în identificarea unei linii de finanțare pentru această investiție.
E.S. d-na ambasador a menționat că în luna aprilie a anului viitor va avea loc vizita în România a unei importante delegații a mediului de afaceri din Țările de Jos, pe agenda acestei vizite figurând și Brașovul.