Eveniment dedicat Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a participat la evenimentul care a marcat, la Brașov, Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Evenimentul a fost organizat aseară, la Sala Patria, de Fundația Micu Bogdan și Filarmonica Brașov, în parteneriat cu Centrul Regional Brașov al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și cu Biroul Brașov al Organizației Internaționale pentru Migrație.
În alocuțiunea sa, prefectul Mihai Cătălin Văsii a vorbit despre proiectul de prevenire a traficului de minori și a pornografiei infantile, proiect început anul trecut, în parteneriat, de Instituția Prefectului Județul Brașov, Centrul Regional Brașov al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Inspectoratul Școlar Județean și Fundația Micu Bogdan. Acest proiect are două componente, una adresată părinților, iar cealaltă cadrelor didactice. Au fost elaborate două ghiduri, care au fost diseminate părinților și cadrelor didactice și care cuprind informații despre tipurile de trafic de persoane, indicatori de recunoaștere a semnelor că un copil este exploatat astfel, precum și măsuri de prevenire.
Proiectul de prevenire a traficului de minori și a pornografiei infantile se alătură celui vizând conștientizarea în rândul elevilor a pericolului reprezentat de consumul și comercializarea drogurilor, proiect inițiat anul școlar trecut de prefectul Mihai Cătălin Văsii.
Problematica traficului de ființe umane și cea siguranței copiilor sunt atent monitorizate la nivelul județului Brașov și în cadrul echipelor interinstituționale constituite la nivelul Instituției Prefectului: Comisia de aplicare și monitorizare a Planului Național Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și cadrelor didactice și Echipa interinstituțională antitrafic.