Întâlnire dedicată proiectelor adresate elevilor din județul Brașov

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a participat, împreună cu inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Ovidiu Florin Tripșa, la întâlnirea de lucru dedicată proiectelor „Nu lăsa drogurile să decidă pentru tine” și „De vorbă cu tinerii”, care se adresează elevilor din învățământul preuniversitar din județul Brașov.

Au participat, de asemenea, reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție –  Biroul Analiza și Prevenirea Criminalității și Biroul Siguranță Școlară, Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov, Centrul Regional Brașov al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Serviciului de Telecomunicații Speciale Brașov, Organizației „Salvați Copiii” – Biroul Local Brașov, Fundației „Micu Bogdan”, Consiliului Județean al Elevilor Brașov,  Comitetului Județean al Părinților Brașov, precum și ai Asociației Studenților Mediciniști din Brașov.

Întâlnirea s-a desfășurat în format hibrid: în sala festivă a Colegiului Național „Unirea” au fost prezenți elevi de la liceele din municipiul Brașov, iar online – elevi ai liceelor din restul județului.

„Am organizat, împreună cu partenerii, această întâlnire în vederea creșterii impactului celor două proiecte destinate elevilor, diversificării tematicilor și activităților derulate precum și creșterii implicării elevilor în evenimente. Proiectul «De vorbă cu tinerii» intră deja în cel de-al patrulea an de când se desfășoară, iar cel privind vizând conștientizarea în rândul elevilor a pericolului reprezentat de consumul și comercializarea drogurilor a intrat în cel de-al doilea an. Am avut deja feedback de la elevi privind temele și modalitatea de abordare a lor, însă ne dorim o mai mare implicare atât a elevilor, cât și a părinților și profesorilor, pentru că scopul nostru este unul comun. Vreau să remarc faptul că județul Brașov este un exemplu de bune practici în ceea ce privește colaborarea între instituții publice, organizații nonguvernamentale, în general între toți cei implicați, motiv pentru care le mulțumesc și pe această cale”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.