Produsele care vor fi acordate gratuit preșcolarilor și elevilor din județul Brașov în acest an școlar, precum și măsurile educative care însoțesc distribuția acestor produse

Prefectul Mihai Cătălin Văsii a prezidat astăzi ședința Comisiei de aplicare în Județul Brașov a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 652 din 3 august 2023, pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum și pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2023-2024.
Comisia a aprobat produsele care vor fi acordate preșcolarilor și elevilor din județul Brașov în acest an școlar, precum și măsurile educative care însoțesc distribuția acestor produse.
Astfel, produsele ce vor fi acordate gratuit în județul Brașov, în cadrul Programului pentru școli al României pentru anul școlar 2023-2024, sunt:
– produse de panificație: corn și biscuiți uscați;
– produse lactate: lapte UHT și iaurt;
– fructe.
Beneficiarii sunt preșcolarii din grădinițele cu program normal de stat, autorizate/acreditate și particulare acreditate, elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și particular.
De asemenea, se va implementa, în mod obligatoriu, cel puțin una dintre următoarele măsuri educative:
– organizarea de vizite la ferme pomicole/legumicole sau la ferme de producere a laptelui şi/sau la unităţi de condiţionare, ambalare, depozitare şi procesare a fructelor şi legumelor şi/sau la unităţi de procesare a laptelui, la sediul grupurilor şi/sau organizaţiilor de producători de fructe şi legume şi/sau la sediul cooperativelor de producători de fructe, legume şi lapte, la staţiuni de cercetare pomicolă, legumicolă sau de creştere a bovinelor, la laboratoare de profil, la zilele recoltei, expoziţii, târguri sau alte evenimente şi/sau activităţi similare ;
– organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe şi legume, lapte şi produse lactate, inclusiv degustarea de fructe şi/sau legume proaspete şi/sau alte produse lactate, cu acordarea de premii, precum şi organizarea de activităţi de grădinărit la nivelul şcolii;
– organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe şi legume şi de lapte şi produse lactate sau de activităţi educative practice, organizarea de alte activităţi extracurriculare şi extraşcolare sau abordarea de teme specifice în cadrul curriculumului naţional, inclusiv curriculumului la decizia şcolii, respectiv în cadrul disciplinei opţionale Educaţie pentru sănătate;
– utilizarea de materiale didactice/educative (tipărituri, materiale foto-video) care să prezinte preşcolarilor şi elevilor informaţii adaptate vârstei despre obiceiuri alimentare sănătoase, agricultură, lanţuri de aprovizionare şi produse locale, producţia ecologică, producţia sustenabilă şi combaterea risipei alimentare.
Comisia de aplicare în Județul Brașov a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 652 din 3 august 2023, pentru aprobarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-2029, precum și pentru stabilirea bugetului pentru implementarea acestuia în anul școlar 2023-2024 a fost numită prin Ordinul Prefectului Județul Brașov nr. 996 din 19.09.2023 și este alcătuită din prefectul județului (coordonator), președintele Consiliului Județean și reprezentanți ai următoarelor instituții: Primăria Brașov, Inspectoratul Școlar Județean, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, Direcția de Sănătate Publică Brașov, Administrația Județeană a Finanțelor Publice, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcția pentru Agricultură Județeană și Oficiul Fitosanitar Brașov.