Ședință a Colegiului Prefectural Brașov privind modul în care a fost aplicat Programul pentru asigurarea ordinii publice și a stării de sănătate a populaţiei în perioada sezonului estival 2021

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a prezidat astăzi ședința Colegiului Prefectural, având pe ordinea de zi Raportul privind implementarea Hotărârii nr. 2/2021 a Colegiului Prefectural Brașov, privind Programul pentru asigurarea ordinii publice și a stării de sănătate a populaţiei în perioada sezonului estival 2021, prezentat de Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” Brașov, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov și Direcția de Sănătate Publică Brașov.

  • Astfel, activitățile desfășurate în sezonul estival 2021 de efectivele Inspectoratul de Poliție Județean Brașov s-au concretizat în următorii principali indicatori:
  1. Pe palierul asigurării ordinii și liniștii publice

– 930 de persoane cercetate pentru comiterea unor fapte antisociale;

– 432 activități specifice (controale/ verificări) derulate în comun cu alte instituții din M.A.I. sau din alte ministere în domeniile de interes;

– 109 misiuni de asigurare a ordinii și liniștii publice;

– 8 urmăriți național depistați.

  1. În domeniul rutier

În perioada de referință au fost constatate 434 infracțiuni la regimul circulației și aplicate 15.390 sancțiuni contravenționale, dintre care 544 pentru consumul de alcool, 6.383 pentru depășirea limitei legale de viteză, iar 8.463 pentru încălcarea altor prevederi legale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de peste 6.243.000 lei.

Polițiștii au ridicat, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 1.939 permise de conducere, dintre care 592 pentru alcool, 229 pentru depăşirea vitezei maxime legale admise și 1.118 pentru încălcarea altor prevederi legale în domeniu, fiind reținute și 1.119 certificate de înmatriculare.

  1. În ceea ce privește domeniul contravențional, situația totală (inclusiv la regimul rutier), pe domenii relevante, se prezintă astfel:

 

Total contravenții aplicate, dintre care: 20.226
Legea nr. 61/1991 (ordine publică) 2.140
OUG 195/2002 (regimul rutier) 15.390
alcool 544
viteză 6.383
altele 8.463
Legea 333/2003 (paza obiectivelor) 19
HG nr. 301/2010 (paza bunurilor) 16
Legea nr. 171/2010 (domeniul silvic) 47
Alte acte normative 2.614
Total valoare contravenții aplicate (lei), dintre care: 7.999.344
Legea nr. 61/1991 (ordine publică) 699.230
OUG 195/2002 (regimul rutier) 6.243.382
alcool 727.959
viteză 2.898.452
altele 2.616.971
Legea 333/2003 (paza obiectivelor) 10.300
HG nr. 301/2010 (paza bunurilor) 39.000
Legea nr. 171/2010 (domeniul silvic) 39.000
Alte acte normative 968.432
Valoare bunuri confiscate (lei) 26.393
  • În sezonul estival 2021, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov a controlat un numar de 237 unităţi de producere, prelucrare, depozitare, transport şi  comercializare a produselor alimentare din judetul Braşov după cum urmează:

– 81 restaurante; 6 pizerii; 5 cantine; 2 unităţi de tip catering; 7 cofetarii/patiserii; 25 laboratoare de cofetarie/patiserie;

– 20 pensiuni turistice; 13  supermarketuri/hipermarketuri; 21 magazine alimentare; 11 rulote fast-food;

– 7 depozite alimentare; 12  brutării;  5 pieţe agroalimentare; 22  producători şi comercianţi de produse alimentare de origine animală şi nonanimală.

Au fost aplicate 7 amenzi contravenţionale în valoare de 34.000 lei şi 89 avertismente pentru încălcări ale legislaţiei pe siguranța alimentelor.

De asemenea, în perioada sezonului estival, când au fost înregistrate temperaturi ridicate, au fost efectuate controale pe drumurile naționale și judetene ce tranzitează județul Brașov, în comisii mixte cu Inspectoratul de Poliție Județean Brașov, pentru verificarea mijloacelor de transport produse alimentare privind respectarea regimului termic impus de producători și a documentelor care demonstrează dezinfecția mijlocului de transport. Astfel, au fost verificate 95 mijloace auto de transport produse alimentare și s-au aplicat 6 avertismente si 3 amenzi in valoare de 3.720 lei.

 

  • În sezonul estival 2021, inspectorii Serviciului de control în sănătate publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Brașov au desfășurat 65 de controale în unități de alimentație publică și 7 acțiuni de recontrol, în urma cărora s-au aplicat 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 11.600 lei și 2 avertismente. S-au mai efectuat 45 de controale în unități de cazare turistică (hoteluri si pensiuni) și 1 acțiune de recontrol. De asemenea, s-au întreprins 14 acțiuni de verificare piscine, în cadrul cărora au fost recoltate 16 probe care au fost analizate în laboratorul DSP din punct de vedere bacteriologic, 3 dintre acestea fiind necorespunzatoare microbiologic; s-au aplicat 3 avertismente pentru probele neconforme și s-a dispus remedierea deficiențelor, precum și repetarea probei de apă de piscină. La repetarea probelor, acestea au ieșit corespunzatoare bacteriologic. Un alt avertisment a fost aplicat pentru cursuri de igiena cu termen de valabilitate depășit. Inspectorii DSP Brașov au desfășurat și alte activități specifice perioadei stării de altertă, respectiv controale în unități sanitare cu paturi și asigurarea de servicii de permanență în cadrul Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției.
  • Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov a desfăşurat, în perioada estivală, 39 de acțiuni tematice de control pentru supravegherea activității operatorilor economici din turism și a unităților de alimentație publică. În urma acțiunilor de control s-au aplicat 14 avertismente și 25 amenzi contravenționale în valoare de 95.500 lei, stabilindu-se următoarele măsuri:

– oprirea temporară de la comercializare a 26  kg produse alimentare în valoare de 1.015 lei;

– oprirea definitivă de la comercializare a 122 kg  produse alimentare în valoare de 5.539 lei.

  • În perioada menționată anterior, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” Brașov au desfășurat 2.875 de misiuni, ponderea cea mai mare constituind-o misiunile de menținere a ordinii publice; au fost executate 2.333 de acest gen, din care 911 patrule mixte cu polițiști din cadrul IPJ Brașov (746 în mediul urban și 165 în mediul rural), 1.054 patrule de jandarmi in sistem integrat (718 în mediul urban și 336 în mediul rural), 183 patrule de jandarmi în stațiuni și pe traseele montane din zona de competenta și 185 de actiuni punctuale.

Efectivele IJJ Brașov au asigurat ordinea publică la 112 manifestări cultural-artistice, sportive, religioase,        promoționale, comemorative, etc.). În perioada sezonului estival au mai fost executate 85 acțiuni în cooperare și puse în aplicare 345 mandate de aducere. De asemenea, au fost desfășurate 50 actiuni de intervenție preventivă la instituțiile de învățământ, în tabere de copii, cu ocazia desfășurării unor adunări publice, precum și în zona montană.

Au fost constatate 70 infracțiuni (14 cu 22 autori de către patrulele de jandarmi și 56 cu 59 autori de către patrulele mixte).

Pe timpul sezonului estival 2021, efectivele IJJ Brașov au aplicat 1.036 sancțiuni contravenționale (din care 536 avertismente și 500 amenzi) in valoare de 349.350 lei.