Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, i-a însoțit pe miniștrii Educației, d-na Ligia Deca, și Dezvoltării, dl Adrian Ioan Veștea, în vizita la Grădinița cu Program Prelungit „Ștrumfii” din comuna Cristian și la inaugurarea Grădiniței cu Program Prelungit din orașul Ghimbav. Au fost, de asemenea, prezenți președintele Consiliului Județean Brașov, dl Constantin Todorică Șerban, d-na deputat Cristina Vecerdi și dl senator Mihail Veștea.
„Sunt două unități preșcolare moderne, excelent dotate, unde cei mici au tot ceea ce le este necesar pentru parcurgerea primilor pași în sistemul educațional. Am fost onorat să-i însoțesc pe cei doi miniștri, care au avut și dumnealor cuvinte de apreciere pentru aceste unități de învățământ, apreciind că reprezintă exemple de bune practici. Adresez felicitări domnilor Gicu Cojocaru, primarul din Cristian, și Ionel Fliundra, primarul din Ghimbav, pentru atenția pe care o acordă educării în cele mai bune condiții a tinerei generații și pentru dedicația cu care se pun în slujba comunităților pe care le administrează”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.
De asemenea, prefectul județului Brașov a participat la deschiderea circulației rutiere și pietonale pe noul pasaj peste calea ferată care face legătura cu B-dul Libertății din orașul Predeal. Pasajul deservește un număr important de cetățeni, făcând legătura între Cartierul Cioplea și DN1, respectiv centrul orașului Predeal.