►Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a prezidat astăzi, alături de subprefectul Ariana Oana Bucur, ședința Colegiului Prefectural, având pe ordinea de zi prezentarea Raportului de activitate al Gărzii Forestiere Brașov pe anul 2023.
Câteva repere din prezentarea făcută de inspectorul-șef al instituției, Sandu Ioan Mihalte:
* Garda Forestieră Brașov include în raza sa de competență pădurile și fondurile cinegetice amplasate în județele Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.
* Totalul fondului forestier arondat Gărzii Forestiere Brașov însumează 1.063.286 hectare, din care 205.808 hectare în județul Brașov.
* Fondul cinegetic arondat Gărzii Forestiere Brașov însumează 234 fonduri cinegetice cu o suprafață de 2.635.927 hectare.
* În anul 2023, personalul cu atribuții de control pe linie de regim silvic a desfășurat un număr de 2.484 acțiuni, care au vizat, direct sau indirect, aspecte privind respectarea regimului silvic în ceea ce privește administrarea fondului forestier, valorificarea, comercializarea, proveniența și circulația materialelor lemnoase.
În urma acțiunilor de control s-au identificat tăieri ilegale de arbori totalizând – 947 mc, cu o valoare a pagubei de 557.000 lei. S-au constatat 24 fapte cu caracter infracțional constatate și s-au aplicat 4 contravenții, cu o valoare a amenzilor de 15.000 lei.
Au fost efectuate 181 de controale ale executării lucrărilor de exploatare, fiind aplicate 57 contravenții, cu o valoare a amenzilor de 186.000 lei.
În privința circulației materialelor lemnoase, spațiilor de prelucrare, depozitare și comercializare s-au efectuat 738 de controale, în urma cărora au fost aplicate 829 contravenții, cu o valoare a amenzilor de 1,95 milioane lei, și s-au confiscat fizic 6.125 mc material lemnos.
* În ceea ce privește programul de împăduriri aferent anului 2023, din 2.551,05 hectare programate s-au realizat 2.505,56 hectare. În județul Brașov, din 875.03 hectare programate s-au realizat împăduriri pe 788,90 hectare.
► Tot astăzi a avut loc ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în care inspectorul-șef al ISU Brașov, col. Lucian Marciu a prezentat situația adăposturilor de protecție civilă din județ.
Astfel, în județul Brașov există două puncte de comandă, unul județean și unul municipal, iar numărul total de adăposturi este de 152. Dintre acestea, 98 sunt publice (16 operative și 82 neoperative) și 54 private (40 operative și 14 neoperative)
Spații ce pot fi amenajate ca adăpost: 515 (subsoluri de bloc, etc), însă aceste date necesită a fi reanalizate/reactualizate.
De asemenea, există 5 galerii, peșteri, tuneluri (igienizate de curând) ce pot fi folosite ca adăposturi de protecție civilă.
În municipiul Brașov există 98 de adăposturi (32 operative și 66 neoperative).
Printre deficiențele constatate în timpul verificărilor se numără:
– Nerealizarea, nefuncționarea sau scoaterea din funcțiune a instalației de filtro-ventilație;
– Lipsa instalațiilor electrice sau exploatarea acestora cu improvizații și/sau defecțiuni;
– Lipsa sau nefuncționarea ieșirilor de siguranță și a instalațiilor sanitare;
– Neasigurarea etanșeității adăpostului de protecție civilă;
– Neasigurarea operativității adăpostului de protecție civilă în situații de urgență, în cel mult 24 de ore, din cauza modificărilor structurale executate (pereți, planșee, căi de acces, ieșiri de salvare), a schimbărilor de destinație sau a gradului avansat de degradare;
– Nesolicitarea și neobținerea autorizației de protecție civilă;
– Nefinalizarea lucrărilor de execuție a adăposturilor de protecție civilă;