Întrevedere cu delegația Organizației Internaționale pentru Migrație

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, și subprefectul Ambrus Izabella Agnes au primit astăzi, la sediul Instituției Prefectului, o delegație a Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), formată din Kate Elisabeth Albers și Samantha Moreno, reprezentând Unitatea de Management al Migrației din cadrul centralei OIM din Geneva (Elveția) și Simona Boancă, Monica Andonie și Mihaela Pintea, reprezentând OIM România.

Obiectivele principale ale vizitei au fost de a înțelege mai bine activitatea centrelor pentru migranți (în special cei ucraineni, în contextul războiului care le afectează țara), de a afla cum decurge cooperarea acestora cu autoritățile locale și cum s-au organizat autoritățile pentru a putea gestiona situația generată de refugiați, de a identifica provocările și oportunitățile în privința dezvoltării relațiilor cu instituțiile publice, precum și a zonelor și modalităților în care OIM poate oferi sprijinul său.

La întrevedere au participat, de asemenea, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov, Liliana Dragomir, și șefa Serviciului pentru Imigrări al județului Brașov, comisar-șef de Poliție Anca Maria Smădu, care au oferit informații privind fenomenul migrației în județul Brașov, cu accent pe datele referitoare la refugiații ucraineni.

Astfel, de la începutul războiului din Ucraina, la nivelul Serviciului pentru Imigrări Brașov au fost emise (sau re-emise) permise de ședere temporară pentru un număr de 6.792 de cetățeni ucraineni strămutați din cauza acestui conflict. Dintre aceștia, 3.803 sunt persoane de sex feminin, iar 2.989 sunt de sex masculin. 2.120 sunt minori și 4.672 sunt majori,

De asemenea, 268 de cetățeni ucraineni pentru care permisele de ședere au fost eliberate la alte structuri și-au declarat reședința pe raza județului Brașov.

Din februarie 2022 până acum, la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Brașov s-au înregistrat 1.453 cetățeni ucraineni, dintre care, în prezent, mai sunt înregistrați 172 cu dosar de persoană în căutarea unui loc de muncă. În cazul a 1.106 persoane, în lipsa cererii de reînnoire a dosarului, acesta s-a închis prin expirare după 6 luni de la data înregistrării inițiale.

175 cetățeni ucraineni s-au angajat in aceasta perioadă.

Potrivit analizei efectuate autoritățile brașovene, principalele motive pentru care refugiații ucraineni nu reușesc decât în mică măsură să se integreze pe piața muncii, sunt: bariera lingvistică (necunoașterea limbii engleze sau a limbii române), dificultatea de a fi încadrați sub nivelul declarat de calificare sau chiar într-un domeniu total diferit de cel în care afirmă că sunt calificați (foarte multe persoane au declarat pe proprie răspundere ca și ocupație în Ucraina: avocat, navigator, profesor, cadru medical, farmacist, polițist, inginer, economist etc.), faptul că au în îngrijire copii, precum și nivelul salarial ridicat solicitat.