Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov a prezentat sinteza activității în ședința Comisiei de Dialog Social

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a prezidat astăzi ședința Comisiei de Dialog Social, în cadrul căreia inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al județului Brașov, Adrian Reit, a prezentat Sinteza activității acestei instituții în perioada ianuarie – august 2024.
Câteva repere din acest document:
* Personalul Serviciului Control Relații de Muncă și cel al Compartimentului Control Muncă Nedeclarată a efectuat 1.408 controale, care au vizat, în principal, identificarea şi combaterea cazurilor de muncă nedeclarată, însă au fost constatate şi alte încălcări ale legislaţiei în vigoare în domeniul relaţiilor de muncă, respectiv neplata drepturilor salariale, efectuarea de ore suplimentare peste limita permisă de lege, necompensarea cu ore libere plătite a muncii suplimentare, respectiv neplata sporului pentru orele suplimentare efectuate de către salariați, neacordarea repausului săptămânal, neplata sporului pentru munca de noapte, neacordarea concediului de odihnă/necompensarea în bani a acestuia la încetarea contractului individual de muncă, neeliberarea de către angajator la încetarea activității salariatului a adeverinței de vechime și a unui extras din registrul general de evidență a salariaților. Pentru neconformitățile constatate au fost sancţionaţi 151 angajatori, aplicându-se în total 211 sancţiuni contravenţionale, şi anume: 144 amenzi în cuantum de 1.728.800 lei şi 67 avertismente scrise.
* În perioada de referință s-au efectuat 1.354 controale având ca obiectiv verificarea modului în care se respectă prevederile legale referitoare la munca nedeclarată. Au fost sancţionaţi 40 angajatori pentru încălcarea acestor prevederi legale, fiind aplicate în total 41 sancţiuni, şi anume: 34 amenzi contravenţionale în cuantum de 1.160.000 lei şi 7 avertismente scrise.
* În perioada ianuarie-august 2024, în domeniul relaţiilor de muncă au fost înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov un număr de 892 petiţii, cele mai multe reclamând nerespectarea de către angajatori a obligaţiilor privind plata drepturilor salariale, nerespectarea duratei timpului de muncă, nerespectarea dispoziţiilor legale privind munca suplimentară.
* În perioada de referință s-au solutionat 4.295 petiții/scrisori și solicitări online/telefonice venite din partea unor instituții, executori judecătorești, executori bancari, societăți comerciale și persoane fizice.
* S-au eliberat 1.682 de adeverințe/certificate privind calitatea de salariat și baze de date ale angajatorilor.
* S-au eliberat 287 adeverinte de vechime și copii ale documentelor existente în arhivă.
* S-au soluționat 831 solicitări prin prezentare la sediul instituției (ghișeu) din partea persoanelor fizice privind situația contractuală (contracte transmise în REGES, perioade de suspendare, șomaj tehnic, concedii fără plată, etc).
* În perioada de referință, inspectorii din cadrul Compartimentului Sănătate şi Securitate în Muncă au efectuat 703 controale în domeniul securității și sănătății în muncă la un număr de 697 unități economice. S-au dispus 297 măsuri, sancționându-se 194 angajatori. Din numărul total de 302 sancțiuni contravenţionale aplicate, 87 au fost amenzi și 215 avertismente. Cuantumul valoric al amenzilor aplicate a fost de 316.000 lei.
* În aceeași perioadă, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brașov au fost înregistrate comunicări privind producerea a 533 evenimente produse pe teritoriul județului.
Până la sfârșitul perioadei de raportare, au fost avizate de către inspectorii de muncă un număr de 475 de dosare de cercetare a evenimentelor (inclusiv avizari de dosare ale evenimentelor produse în anul 2023).
În urma analizei dosarelor de cercetare întocmite de angajator s-au constatat:
135 accidente în afara muncii (28,4%)
91 accidente ușoare (sub 3 zile incapacitate temporară de muncă) – 19,2%
249 accidente cu incapacitate temporară de muncă – 52,4%.
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, ponderea accidentelor cu incapacitate temporară de muncă a avut o ușoară creștere , respectiv 52,4 % în perioada ianuarie-august 2024 față de 52 % în perioada ianuarie-august 2023.
În ceea ce privește evenimentele a căror cercetare revine Inspectoratului, numărul acestora a fost de 23 dintre care 16 evenimente mortale și 7 evenimente colective de circulație. De menționat faptul că dintre cele 16 evenimente mortale 7 au fost generate de o stare de rău a lucrătorului.