Al treilea Centru regional RetuRO de numărare și sortare a ambalajelor s-a deschis la Brașov

Prefectul Mihai Cătălin Văsii a participat astăzi la inaugurarea Centrului regional RetuRO de numărare și sortare a ambalajelor de tip PET, doză și sticlă.

Centrul regional de la Brașov este cel de-al treilea deschis până acum în cadrul Sistemului de Garanție-Returnare, prin intermediul căruia cumpărătorii își recuperează garanția de 50 de bani atunci când înapoiază sticla, ambalajul de plastic sau de aluminiu.

Evenimentul de astăzi s-a bucurat de participarea ministrului Dezvoltării, Lucrărilror Publice și Administrației, Adrian Ioan Veștea, a ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a d-nei consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului, Mihaela Frăsineanu, a secretarului de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ionuț Sorin Banciu, a d-nei Gemma Webb, CEO ReturRO (administrator al Sistemului de Garanție-Returnare), a președintelui Consiliului Județean Brașov, Constantin Todorică Șerban, precum și a reprezentanților unor primării și ai instituțiilor de mediul din județ.

Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) a devenit funcțional începând cu data de 30 noiembrie 2023, când au apărut pe piață noile ambalaje care fac parte din program. Ele sunt marcate distinct, cu logo-ul Ambalaj cu Garanție. Până în iunie 2024, vor fi colectate și ambalajele fără simbolul programului.

În primele trei luni de funcționare a Sistemului de Garanție-Returnare, au fost puse pe piață peste 220 de milioane de ambalaje SGR.

RetuRO Sistem Garanție Returnare S.A. este o companie ce funcționează pe principiul „not for profit”, ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit exclusiv în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu de trei acționari privați: Asociația Berarii României pentru Mediu (30%), Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) și Asociația Retailerilor pentru Mediu (20%), cărora li s-a alăturat (cu 20%) statul român, prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.