Întâlnire de lucru dedicată gestionării cazurilor de elevi cu tulburări de comportament din școlile județului Brașov

Prefectul Mihai Cătălin Văsii, a convocat astăzi întâlnirea lunară de lucru pe tema siguranței școlare, cu accent pe gestionarea și prevenirea conflictelor în incinta unităților de învățământ preuniversitar din județul Brașov. Au participat reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, Inspectoratului Școlar Județean, Inspectoratului de Poliție Județean – Biroul Siguranță Școlară, Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională și Direcției de Asistență Socială Brașov

Întâlnirea a avut loc la una din casele de tip familial din județ, din structura complexului de servicii administrat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

La finalul întâlnirii, prefectul Mihai Cătălin Văsii a declarat: „Am ținut să vedem această casă de tip familial, care găzduiește cinci copii aflați în situații de dificultate și cărora li se asigură îngrijire, protecție și consiliere. Am găsit condiții foarte bune, am și stat de vorbă cu unul dintre copiii de aici, care tocmai venise de la școală, și sunt foarte mulțumit de cele constatate la această locație. La întâlnirea de lucru, căreia i-am dat o periodicitate lunară, am discutat despre evoluțiile cazurilor pe care le avem în atenție, ale unor elevi cu tulburări de comportament, și vă pot spune că unele au fost rezolvate de specialiștii care s-au ocupat de ele. La altele încă este de lucru, atât cu copiii, cât și cu părinții acestora, plus că mereu apar cazuri noi. Este un domeniu extrem de sensibil și vreau să evidențiez implicarea și colaborarea tuturor instituțiilor care intervin în prevenirea și gestionarea situațiilor de manifestări agresive, de bullying și de marginalizare a minorilor”.