Prefectul Județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a prezidat astăzi, alături de subprefecții Ambrus Izabella Agnes și Lucian Pătrașcu, prima ședință din acest an a Colegiului Prefectural, având următoarea ordine de zi:
1. Prezentarea Raportului privind implementarea Hotărârii nr.3/2023 a Colegiului Prefectural, privind constituirea Comandamentului Judeţean pentru asigurarea stării de sănătate a populaţiei în perioada sărbătorilor de iarnă 2023.
2. Prezentarea Raportului privind implementarea Hotărârii nr.4/2023 a Colegiului Prefectural, privind constituirea Comandamentului Județean pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale în legătură cu recoltarea, transportul, prelucrarea, comercializarea materialelor lemnoase şi a pomilor de Crăciun 2023.
1. În perioada 01.12.2023-01.01.2024, personalul Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică Brașov a efectuat 91 de controale, astfel:
– 67 controale în unități cu profil alimentar:
– 24 controale în sectorul nealimentar:
În urma acestor controale au fost aplicate 15 sancțiuni, dintre care 9 avertismente și 6 amenzi contravenționale în valoare totală de 30.600 lei.
Toate amenzile contravenționale au fost aplicate în domeniul Aliment, sector retail.
Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov au efectuat 304 controale în unități de tip hipermarket/supermarket, magazine alimentare, restaurante, pizzerii, unități fast-food, bistro-uri, pensiuni, puncte gastronomice locale, uniăți de catering. cantine, carmangerii, măcelării, laboratoare de cofetărie-patiserie, depozite de produse alimentare, unități de fabricare a pâinii, piețe agroalimentare etc. De asemenea, au fost verificați participanții cu activitate de alimentație publică și comerț cu amănuntul de la Târgul de Crăciun organizat în Piața Sfatului din municipiul Brașov.
În urma acestor controale au fost aplicate 125 de sancțiuni contravenționale, respectiv 84 de avertismente și 41 de amenzi în valoare totală de 283.000 lei. De asemenea, au fost reținute de la comercializare 142,4 kg produse din carne de porc, și oaie, precum și ouă în valoare de 3.897 lei.
Au fost efectuate și 6 controale pe drumurile naționale și județene în vederea prevenirii răspândirii pestei porcine africane și gripei aviare, în echipe mixte cu parsonal al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. În urma acestor controale au fost aplicate 2 amenzi în valoare de 3.900 lei, pentru neconformitățile identificate.
În perioada de referință, personalul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brașov a efectuat 281 de acțiuni de control, privind respectarea prevederilor legale în unitățile de alimentație publică și structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare, magazine alimentare și nealimentare.
În urma acțiunilor desfășurate s-au aplicat 502 de amenzi contravenționale în valoare de 1.646.000 lei și 222 avertismente. De asemenea, s-au dispus următoarele măsuri: oprire temporară de la comercializare a produselor cu deficiențe în valoare de 61.976 lei și oprirea definitivă și retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficiențe în valoare de 102.305 lei.
2. Activitățile derulate în perioada 01.12.2023 – 25.12.2023 de efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Brașov pentru aplicarea dispozițiilor Hotărârii nr. 4/2023 a Colegiului Prefectural Brașov s-au concretizat în următorii indicatori relevanți:
– au fost organizate 148 de acțiuni/controale
– au fost verificate 170 de obiective de defășoară activități în domeniu (exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri/piețe etc.)
– au fost verificate 151 de vehicule
– au fost înregistrate 34 de dosare penale
– au fost aplicate 32 de sancțiuni contravenționale în valoare de 56.000 lei
– a fost confiscată cantitatea de 158.6 mc materiale lemnos în valoare de 35.000 lei.
Personalul Gărzii Forestiere Brașov a efectuat 23 de acțiuni de control, aplicând 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 14.000 lei. S-au confiscat 16,3 mc material lemnos, din care 8,7 mc lemn de foc.
„Având în vedere prezența pe piață a unui număr foarte mare de pomi de Crăciun proveniți atât din import, cât și din pepinierele specializate de pe teritoriul național, se observă o scădere accentuată a presiunii asupra pădurilor în ceea ce privește recoltarea fără drept și furtul de pomi de Crăciun”, precizează Garda Forestieră Brașov.
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” Brașov au desfășurat acțiuni în sistem integrat pe timpul cărora au aplicat 42 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 62.700 lei. De asemenea, a fost ridicată și predată organelor silvice cantitatea de 15 mc material lemnos. În ceea ce privește activitatea de comercializare a pomilor de Crăciun în piețe, târguri, oboare, alte spații, echipajele IJJ nu a constatat abateri.
Direcția Silvică Brașov a efectuat 102 acțiuni de control în fondul forestier, constatând o infracțiune. S-au confiscat 5 mc lemn de foc și 4 pomi de Crăciun
În ceea ce privește Comisariatul Judeţean Braşov al Gărzii Naţionale de Mediu, instituția a transmis că în urma inspecțiilor efectuate de comisarii săi, nu au fost constatate fapte ilegale referitoare la recoltarea pomilor de Crăciun.