Ziua Jandarmeriei Române, sărbătorită și la Brașov

Prefectul Mihai Cătălin Văsii a participat, alături de alte oficialități locale, la festivitatea organizată de Inspectoratul de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” și de Gruparea de Jandarmi Mobilă „Burebista” Brașov pentru a marca Ziua Jandarmeriei Române.

Festivitatea s-a bucurat de prezența ÎPS Dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Prefectul Mihai Cătălin Văsii și inspectorul-șef al Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ), col. Cristian-Elly Paliștan, au înmânat noile grade jandarmilor din IJJ avansați în gradul următor înaintea împlinirii stagiului minim.

În alocuțiunea rostită cu acest prilej, prefectul județului  s-a declarat onorat de a fi alături de jandarmii brașoveni la sărbătoarea unei instituții cu o vechime de 174 de ani, înființată pentru „privegherea siguranţei publice, ţinerea bunei rânduieli şi aducerea la împlinire a legilor”.

„În esență, aceleși rol îl aveți și dumneavoastră, jandarmii de astăzi, fiind o componentă esențială a sistemului de ordine și siguranță publică.    

Prin seriozitate, profesionalism și respect față de cetățeni v-ați câștigat încrederea și aprecierea comunității brașovene, care știe că poate conta pe dumneavoastră oricând este nevoie. Sunt convins că veți ști să vă consolidați acest statut și să vă mențineți standardele înalte cu care ne-ați obișnuit.

Doresc și cu acest prilej să mulțumesc comenzii Inspectoratului de Jandarmi Județean, precum și celei a Grupării de Jandarmi Mobile Brașov pentru excelenta colaborare pe care am avut-o și o avem. Vă asigur de toată susținerea mea și a instituției pe care o conduc în activitatea pe care o desfășurați în slujba comunității noastre. Vă urez tuturor succes în carieră, împliniri în viața personală și multă sănătate dumneavoastră și familiilor dumneavoastră. La mulți ani!”, a spus prefectul Mihai Cătălin Văsii