Ședință dedicată stabilirii produselor și măsurilor educative care însoţesc distribuţia produselor, în cadrul Programului pentru școli

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a prezidat astăzi, alături de subprefecții Ambrus Izabella Agnes și Ariana Oana Bucur, ședința Comisiei de aplicare în județul Brașov a prevederilor H.G. nr. 652/2023, privind aprobarea Programului pentru școli al României în perioada 2023-2029.
Au participat, de asemenea, reprezentanți ai Consiliului Județean Brașov, Direcției de Sănătate Publică Brașov, Inspectoratului Școlar Județean, DSVSA Brașov, Administrației Județene a Finanțelor Publice, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcției pentru Agricultură Județeană Brașov și Oficiului Fiotosanitar Brașov.
În cadrul ședinței a fost adoptată Hotărârea nr. 1/2024 a Comisiei, privind stabilirea produselor și a măsurilor educative care însoţesc distribuţia produselor, în cadrul Programului pentru școli al României pentru perioada 2024-2029.
Prin această hotărâre, se stabilesc produsele ce vor fi acordate gratuit în județul Brașov, în cadrul Programului pentru școli al României, după cum urmează:
– produse de panificație: corn și biscuiți uscați;
– produse lactate: lapte UHT și iaurt;
– fructe.
Beneficiarii Programului pentru școli al României sunt preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate şi elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular, precum şi preşcolarii şi elevii incluşi în învăţământul special.
De asemenea, se va implementa, în mod obligatoriu, cel puțin una dintre următoarele măsuri educative:
a) organizarea de vizite la ferme pomicole/legumicole sau de producere sau procesare a laptelui şi/sau la unităţi de condiţionare, ambalare, depozitare şi procesare a fructelor şi legumelor, la sediul grupurilor şi/sau organizaţiilor de producători de fructe şi legume şi/sau la sediul cooperativelor de producători de fructe, legume şi lapte, la staţiuni de cercetare pomicolă, legumicolă sau de creştere a bovinelor, la laboratoare de profil, la zilele recoltei, expoziţii, târguri sau la alte evenimente şi/sau activităţi similare;
b) organizarea de concursuri tematice legate de consumul de fructe şi legume şi de lapte şi produse lactate, inclusiv degustarea de fructe şi/sau legume proaspete şi/sau alte produse lactate şi/sau miere, cu acordarea de premii, precum şi organizarea de activităţi de grădinărit la nivelul şcolii;
c) organizarea de zile tematice dedicate consumului de fructe şi legume şi de lapte şi produse lactate sau de activităţi educative practice, organizarea de alte activităţi extracurriculare şi extraşcolare sau abordarea de teme specifice în cadrul curriculumului naţional;
d) utilizarea de materiale didactice/educative care să prezinte preşcolarilor şi elevilor informaţii adaptate vârstei despre obiceiuri alimentare sănătoase, agricultură, lanţuri de aprovizionare şi produse locale, producţia ecologică, producţia sustenabilă şi combaterea risipei alimentare.
Consiliul Județean Brașov și Primăria Municipiului Brașov vor asigura îndeplinirea acestei Hotărâri, prin aparatele proprii de specialitate.